Regele junglei!** Aroganța lui Gigi Becali: peste 5 milioane € în transferuri

Regele junglei!** Aroganța lui Gigi Becali: peste 5 milioane € în transferuri
  • Publicat:
  • Actualizat:

Unsprezece jucători a transferat Steaua în această vară,
dar cinci dintre ei au ajuns doar după ce echipa a ratat Supercupa
României și a scos doar un egal pe terenul nou-promovatei Voința
Sibiu. Evoluțiile slabe ale roș-albaștrilor din primele două
meciuri i-au făcut pe șefii Stelei să se miște foarte repede și să
îi aducă lui Roni Levi jucătorii ceruți de acesta.

Nu există rival pentru Gigi Becali în această vară pe piața
transferurilor. Deși Rapid, CFR Cluj, Astra sau „U” Cluj s-au
întărit, niciunul dintre finanțatorii acestor echipe nu a scos din
buzunar suma pe care a cheltuit-o finanțatorul Stelei pe cei
unsprezece veniți în acest debut de sezon, aproximativ 5 milioane
de euro. Principalele ținte ale roș-albaștrilor au fost jucătorii
de la echipele retrogradate Poli Timișoara și Craiova, jucători pe
care a fost în pericol să nu poată să îi folosească din cauza
sechestrului pus de ANAF pe ei.

Principala
grijă:
echipa nu e
omogenă!

Steaua se confruntă, la fel ca în sezonul trecut, cu un lot aproape
nou. Dacă în urmă cu un an, roș-albaștrii au reușit să aducă șase
jucători, la pachet, de la Unirea Urziceni și cu o lună înainte,
Victor Pițurcă înregimentase 12 fotbaliști, în acest debut de
campionat, Steaua a transferat unsprezece jucători, iar
tranzacțiile nu se opresc aici. Patronul echipei anunță că
următorul jucător pe care îl va lua este Junior Moraes, de la ȚSKA
Sofia, dar acesta trebuie întâi să fie declarat liber de UEFA. În
aceste condiții, există riscul ca lipsa omogenității din lotul
echipei să își spună din nou cuvântul, iar rezultatele echipei să
întârzie să apară. Acesta a fost principalul motiv pe care
antrenorii care s-au perindat pe la Steaua sezonul trecut l-au
invocat pentru rezultatele slabe.

Liberi de contract, indemnizație uriașă

Dacă până acum plafonul pentru salarii la Steaua nu depășea 120.000
de euro, Becali a profitat de faptul că Florin Costea și Prepeliță
au venit liberi și le-a oferit acestora sume uriașe doar ca
indemnizație. „E normal ca băieții să negocieze altfel acum
că au venit liberi. Lui Prepeliță îi dau 180.000 de euro pe an,
plus 200.000 la semnătură”
, spunea Becali în urmă cu o
săptămână.


800.000 de
euro
a cheltuit CFR Cluj pe salariile
jucătorilor aduși în această vară plus indemnizațiile
acestora

450.000 de
euro
a cheltuit Rapid pe salariile
jucătorilor aduși în această vară plus indemnizațiile
acestora

0
euro
a cheltuit Dinamo pe salariile
jucătorilor aduși în această vară plus indemnizațiile
acestora

1
milion
de euro a cheltuit „U” Cluj pe
jucătorii transferați în această vară

Daniel Vlad / Autor
Daniel e jurnalist sportiv din anul 2003, în prezent fiind reporter special la ProSport. Din 2003 și până în 2013 a lucrat la ProSport, după care în perioada 2013 - 2019 a activat la Fanatik. Din 2019 a revenit în echipa ProSport, unde evoluează și în prezent. În cei 21 de ani de presă, ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Casa Regală a Marii Britanii ascunde un secret total neașteptat de peste 90 de ani
Casa Regală a Marii Britanii ascunde un secret total neașteptat de peste 90 de ani
S-a supărat și nu mai semnează prelungirea cu Real Madrid! I-au promis un salariu uriaș și i-au garantat locul de titular
S-a supărat și nu mai semnează prelungirea cu Real Madrid! I-au promis un salariu uriaș și i-au garantat locul de…
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Florin Manea, atacat de un apropiat al clubului Tottenham, după anunțul făcut despre Radu Drăgușin: „Lipsit de sens!”
Florin Manea, atacat de un apropiat al clubului Tottenham, după anunțul făcut despre Radu Drăgușin: „Lipsit de sens!”
Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie
Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie
Doamne ferește! Ce tragedie! A murit Marian Stan!
Doamne ferește! Ce tragedie! A murit Marian Stan!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
O turistă din Marea Britanie, şocată de cât costă o cafea în Cluj-Napoca.
O turistă din Marea Britanie, şocată de cât costă o cafea în Cluj-Napoca. "Doamne, e acelaşi preţ ca în UK"
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
Cât de frumoasă e, la 44 de ani, fosta iubită a lui Adrian Mutu, dispărută din viaţa publică! A trecut printr-un divorţ dureros!
Cât de frumoasă e, la 44 de ani, fosta iubită a lui Adrian Mutu, dispărută din viaţa publică! A trecut…
Cristi Tănase a scăpat de sub control! Acum s-a aflat ce i-a făcut soției și copilului său. Scene de groază
Cristi Tănase a scăpat de sub control! Acum s-a aflat ce i-a făcut soției și copilului său. Scene de groază
Toți șoferii din România, obligați să plătească. Intră în vigoare pe 1 iulie pentru diesel și benzină
Toți șoferii din România, obligați să plătească. Intră în vigoare pe 1 iulie pentru diesel și benzină
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Semnul că ai putea fi alcoolic funcțional care te dă de gol în cârciumă: „Vei găsi inevitabil o scuză”
Semnul că ai putea fi alcoolic funcțional care te dă de gol în cârciumă: „Vei găsi inevitabil o scuză”
Meciul secolului. Tyson Fury vs Oleksandr Usky. Tot ce trebuie să ştii: Oră, palmares, bani
Meciul secolului. Tyson Fury vs Oleksandr Usky. Tot ce trebuie să ştii: Oră, palmares, bani
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții. Invitații au privit uimiți ce scoate din valiză
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții. Invitații au privit uimiți ce…
×